Al doilea cimitir militar românesc din Rusia a fost inaugurat - Newstandard

Al doilea cimitir militar românesc din Rusia a fost inaugurat

Valentin Borcea ACTUALITATE Principal SOCIAL
Transmite:

Pe 26 noiembrie a fost inaugurat al doilea cimitir militar românesc de pe teritoriul Federației Ruse, la Apşeronsk, Ținutul Krasnodar, 1.500 km sud de Moscova.
Acesta este cel de-al doilea cimitir militar, după cel de la Rossoşka – Regiunea Volgograd, fostă Stalingrad, inaugurat la 25 Octombrie 2015.

Cimitirul Militar Românesc de la Apşeronsk se întinde pe o suprafață de circa 800 de metri pătrați, în centru are o cruce de granit, înaltă de trei metri, un platou pentru ceremonii, o placă din granit pe care s-a inscripționat, în română şi rusă, textul „In memoriam militarilor români căzuţi în luptă în zona Kuban”.  De asemenea, au mai fost amplasate patru plăci comemorative pe care sunt enumerate denumirile a 24 de localități din zonă, în care – în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 1942-1943 – au existat cimitire de campanie românești.

Primele 88 de rămăşiţe pământeşti reînhumate

Primele rămăşiţe româneşti reînhumate au fost ale 88 de luptători români ce s-au sacrificat pentru Țară în zona litorală estică a Mării Negre şi a Caucazului de Nord, conform tradiției străbune. Ceremonia religioasă de sfințire a Cimitirului românesc de la Apşeronsk şi de pomenire a morților de război a fost oficiată de către un sobor de preoți desemnați de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonia oficială de inaugurare a Cimitirului Militarilor Români de la Apşeronsk au luat parte 30 de oficiali și invitați din România-istorici, jurnalisti, reprezentanti ai societatii civile, reprezentanți ai autorităților centrale şi locale ruse, câțiva membri ai comunității românești din sudul Rusiei. 500 de metri pătrați din cimitir au fost lăsați liberi pentru viitoare reînhumări, a scris ambasadorul României în Rusia, Vasile Soare, pe Facebook.

Diplomatul a afirmat că este de datoria autorităților române să-i  identifice pe toți militarii căzuți în zona Kuban-Caucaz, astfel încât să fie aduși la cimitirul de la Apșeronsk. „Aceasta este o obligaţie, întrucât sunt foarte multe familii în România ale căror tați și bunici nu s-au mai întors de pe Frontul de Est și din prizonierat în URSS și care aşteaptă de zeci de ani ca statul român să întreprindă măsuri de clarificare a destinului acestora.”

Ambasadorul Soare s-a ocupat de realizarea Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptă în Kuban-Caucaz 

Primele demersuri pentru realizarea Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptă în Kuban-Caucaz au început în aprilie 2016, când Ambasadorul Vasile Soare, s-a deplasat în sudul Rusiei și a efectuat, împreună cu reprezentanții autorităților locale și ai Asociației ruse „Voennîe Memorialî”, o amplă documentare în teren pentru identificarea unui loc adecvat amenajării acestui cimitir militar românesc.
Ulterior, au fost obținute aprobările legale ale autorităților centrale și locale ruse pentru amplasarea cimitirului românesc chiar lângă Cimitirul Militar German de la Apşeronsk. La 24 septembrie 2018 au început lucrările de construcție a cimitirului, care s-au desfășurat în ritm alert, astfel încât acestea s-au încheiat cu o săptămână înainte de inaugurarea cimitirului românesc.
Cimitirul este amplasat între cimitirul german (în dreapta) şi cel slovac (în stânga), toate aceste trei necropole de război fiind situate la cca. 7 km de orașul Apşeronsk.

 

 

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Miss Moscova 2015 a devenit noua Regină a Malaeziei
Oksana Voevodina, în vârstă de 25 de ani, s-a căsătorit săptămâna trecută cu Sultanul Muhammad ...