Propaganda sistemului vrea să acrediteze ideea: "Mai rău decât în 13-15 iunie" - Newstandard

Propaganda sistemului vrea să acrediteze ideea: „Mai rău decât în 13-15 iunie”

Marius Ghilezan ACTUALITATE INVESTIGAȚII Principal
Transmite:

După ce liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mihăieş, a comparat acţiunile în forţă ale jandarmeriei din finalul mitingului diasporei cu mineriada din 1991, când Crâiniceanu şi Frumuşanu şi-au pierdut viaţa, în urma unor lansatoare trase de pe clădirea guvernului, la Realitatea tv, pe surse apare informaţia că propaganda sistemului vrea să acrediteze în masă ideea că evenimentele de ieri au fost mai aspre decât cele din 13-15 iunie 1990.

Pe vremea când Monica Macovei – unul dintre idolii indignaţilor de azi – era procuror şi făcea dosare la Jilava şi Rahova, peste 1300 de oameni au fost arestati abuziv, din case, de pe stradă, fără mandat, de către persoane civile substituite forţelor legale de ordine şi ţinute în cele mai inumane condiţii, în lagărele de la Măgurele şi Băneasa.

1300 de arestaţi abuziv, şapte morţi, declaraţi oficial, şi 46 de răniţi.
Neoficial, deocamdată, 188 de morţi în zilele 13-15 iunie 1990.

La Cimitirul Străuleşti II, au fost înhumaţi 128 de morţi, unii având pe cruce inscripţia „neidentificat-iunie ‘90”, conform surselor ziarului „România liberă.”

În urma violenţelor de ieri, doar o femeie jandarm este grav rănită, în pericol să rămână paralizată, în urma fracturării coloanei cervicale.

Pe Monica Macovei, fostă profesoară de dreptul proprietăţii intelectuale la Şcoala Superioară de Jurnalistică, am întrebat-o ulterior de ce a lucrat cu atât devotament pentru forţele de represiune: „Sincer, să fiu, nu credeam că va cădea comunismul,” a răspuns ea în 1993.

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Klaus Iohannis îi solicită procurorului general să ancheteze legalitatea intervenţiei jandarmilor
Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat sâmbătă dimineață procurorului general Augustin Lazăr anchetarea de urgență a ...