Militaru (purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei): “Intervenţia în forţă a fost pe deplin justificată” - Newstandard

Militaru (purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei): “Intervenţia în forţă a fost pe deplin justificată”

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE Principal
Transmite:

Mitingul diasporei s-a închiat aseară în jurul orei 23,15, după ce prefectul Capitalei a dispus intervenţia în forţă, conform legilor de protecţie civilă a populaţiei.

”Blocarea circulației, încercarea de rupere a cordonului de jandarmi și de intrare în curtea guvernului a fost o acțiune premeditată”, a afirmat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, sâmbătă dimineaţă.

Intervenția în forță a forțelor de ordine de vineri din Piața Victoriei a fost pe deplin justificată, a mai explicat Militaru, spunând că de vină au fost și protestatarii pașnici care au avut ”o atitudine ostilă și provocatoare” la adresa jandarmilor și nu s-au delimitat de grupurile violente, făcând spaţii libere pentru scoaterea turbulenţilor.

Purtătorul de cuvânt a spus în încheiere că cel mai greu le e Jandarmilor să le spună părinţilor femeii că s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă.

 

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Sorina Matei: “În orice stat sănătos la cap, reacţia autorităţii ar fi fost mult mai fermă”
“Duceţi-vă în SUA sau în orice stat democratic, inteligenţilor, urcaţi-vă pe gardurile Guvernului, rupeţi coloane ...