Ce rol nedeclarat are Consiliul Păcii?

Consiliul Păcii, un organism nou, inventat de către Donald Trump, se poate număra printre cele mai eficiente organizații internaționale din lume. La scurt timp de la redactarea statutului și primirea primilor membri, și-a desemnat reprezentanții, care au primit misiuni speciale.

În această analiză, ne propunem să urmărim rolul Consiliului exectiv, misiunea membrilor, distribuția rolurilor, ce fac statele cu drepturi depline, dar și cele cu statut de observator. De ce era nevoie de un alt organism, paralel cu Consiliul de Securitate al ONU? Cum va reuși să stingă conflictele înghețate de pe glob? Bugetul va fi folosit doar în scopuri umanitare? Ce legătură va avea Consiliul Păcii cu NATO? Dar cu ONU? În spatele Consiliului, nu se ascunde cumva vreun mega proiect de business?

Să le analizăm pe rând!

Printre membrii Consiliului executiv, se numără secretarul de stat american Marco Rubio, Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump în zonele de conflict, fostul prim-ministru britanic Tony Blair și  ginerele lui Trump, Jared Kushner. Încă de la început, s-a remarcat structura autoritară a Consiliului Păcii, Donald Trump avizând toate proiectele și primirea de membri. De ce apare, printre executivi, și fostul premier britanic? Încă din septembrie, a pus bazele Autorității Internaționale de Tranziție din Gaza.

Interesant e că, în preambulul statutului, înmânat joi, liderilor statelor care au aderat la Consiliul Păcii, nu apare numele Fâșiei Gaza, ceea ce demonstrează că noul consiliu va avea și alte obiective.

Există două categorii de membri: statele care au plătit un miliard de dolari pentru a avea drepturi depline și statele observatoare, care pot face parte doar trei ani din consiliu.

Pe contul X al Consiliului Păcii, apar, ca membri fondatori ai inițiativei, două duzini de țări, inclusiv principalii aliați ai Washingtonului din Orientul Mijlociu.

Printre acestea, se numără Israelul și Arabia Saudită, alături de Egipt și Qatar, care au contribuit la medierea armistițiului Israel-Hamas. Alte țări din regiune, Bahrain, Iordania, Kuweit, Maroc, Turcia și Emiratele Arabe Unite, sunt membre cu drepturi depline.

Din listă lipsește România, țară căreia i se datorează Acordurile de la Camp David, semnate de Anwar Sadat și Menachem Begin la reședința președintelui american Jimmy Carter. Nicolae Ceaușescu a mediat înțelegerea liderilor Egiptului și Israelului, laureați ai Premiului Nobel pentru Pace.

Din Europa, doar Bulgaria și Ungaria s-au înscris pe lista celor cu drepturi depline, alte state fiind observatoare, inclusiv România, reprezentată de un președinte sorosist. De remarcat că niciuna dintre puterile europene n-au fost prezente la prima reuniune a organizației, semn de frondă sau de temere de a nu ajunge vasalele lui Donald Trump.

Aleșii lui Trump din Consiliul executiv sunt oameni de acțiune. Fiecare va avea un rol de îndeplinit. Prima țintă este obținerea unui acord de pace în Fâșia Gaza.

Un organism paralel Consiliului de Securitate al ONU?

Este Consiliul Păcii un organism paralel Consiliului de Securitate ONU? Categoric, da. Din acel organism, fac parte China și Rusia, plus alte zeci de state. Decizia se ia greu și când se ia, e greșită. În ultimele două decenii, și-a demonstrat ineficiența. O conducere colectivă nu poate avea putere de forță rapidă. În noua perspectivă multipolară, o organizație diplomatică nu-și mai are rostul. Dreptul internațional și-a încheiat rolul, odată cu desantul din Venezuela. Urmează o reîmpărțire a sferelor de influență ale lumii. Dacă liderii din Peninsula arabă s-au grăbit să fie primii la masa lui Trump, asta nu reconfirmă menținerea hegemoniei americane în Golf, ci frica de reizbucnirea unui conflict regional pe axa Israel – Iran, când cele două forțe adverse pot atrage magnetic și alte state în conflict. Mai precis, țările arabe au dat miliardul de frică, nu dintr-o relație specială cu Benjamin Netanyahu, detestat de majoritatea liderilor din regiune.

Consiliul de Pace poate fi considerat – la această oră – un conglomerat de urgență al celor care privesc cu teamă Noua Ordine Mondială. Fără SUA, războaiele din Orientul Mijlociu ar fi durat cât războiul peloponesian.

Consiliul Păcii va reuși să obțină rezultate imediate, fiindcă îl are în spate pe cel mai tranzacțional lider din actualul mileniu. Înfrânt de Curtea Supremă de Justiție, pe tema taxelor vamale, va găsi noi soluții prin Departamentul de Comerț, fiindcă – să nu uităm! – SUA este o democrație autoritară, prin actul fondator. Principiul montesquieu-an al separării puterilor în stat n-a prins în SUA.

Executivii din Consiliu sunt oameni cu experiență, buni cunoscători ai principiilor negocierilor, apropiați ai liderului de la Casa Albă. Prin autoritatea celui din urmă, misiunile din teren sunt mai ușor de îndeplinit.

Cât despre muribunda Societate a Națiunilor Unite, de mult și-a demonstrat ineficiența. Norocul leadership-ului de acum e că Donald Trump nu iese și din această organizație.

În final, cunoscând apetența pentru afaceri a liderului de la Casa Albă, suntem îndreptățiți să credem că, prin acțiunea de deportare în Iordania a peste un milion de locuitori din Gaza, din totalul de 1,5 milioane, Trump urmărește realizarea unui proiect de mai multe megapolis-uri, așa cum dezvăluise recent The Washington Post.

Riviera Gaza

Este vorba despre Gaza-Resort, administrat de un mega consorțiu de firme, care să construiască de la zero orașe ale viitorului. Biroul de presă al Casei Albe nu a confirmat, nici nu a infirmat, existența documentului de patruzeci de pagini.

Ideea deportării a două milioane de oameni, în schimbul primirii unei proprietăți digitale, a scos din minți lumea occidentală, vorbind chiar despre acțiuni de Apartheid.

“The entire language in the prospectus, and labelling of several features, appears aimed at appealing to the vanity of Trump, Musk, and Saudi Arabia’s crown prince Mohammed bin Salman, for whom the security ring around Gaza is named,” notează the Guardian.

O duzină de Trump-tower-uri pe riviera Gaza rămâne doar un vis frumos. Fâșia Gaza e încă împărțită în două, o parte fiind controlată de Hamas, alta de Armata israeliană.

Consiliul păcii a provocat pe scena lumii un nou concept de solidaritate, prin afaceri comune, a decrebilizat vechile alianțe și a prăbușit încrederea americanilor în foștii părinți din Europa.

Statul român a cedat jumătate din Proiectul Tarnița-Lăpuștești unei companii de stat franceze