Podul și țărmul

Ca un pod peste ape tulburi

„Like a bridge over troubled water“

Îți voi alina grijile

„I will ease your mind“

— Simon & Garfunkel, 1970

De la discursurile festive rămâne, de obicei, puțin. Rareori un gând, mai des un gest. De data aceasta, a rămas mai ales o imagine: Alfred Stern – drept făuritor de poduri între spiritul cosmopolit și sala de consiliu. „Funcțiile mele de președinte al Consiliului Director al OMV și de președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom mă aduc adesea în această frumoasă țară.” Țara invocată era România. La 6 martie 2026, stăteam în sala Academiei Diplomatice din Viena, cu simpatie pentru momentul festiv, dar și cu urechea atentă la ceea ce, în mod sigur, asemenea discursuri preferă să treacă sub tăcere.

Arhitectura unui discurs

Privind înapoi, procedeul real al discursului iese cu atât mai limpede la iveală: el întinde un pod peste tot ce desparte și contează pe politețea publicului, care, din respect, va trece peste acesta, fără a privi dedesubt. Se pare că socoteala a fost bună. Căci un pod unește, dar nu adâncește. Nu doar podul, ci și omul care se prezintă ca arhitectul lui sunt esențiali din punct de vedere retoric.

Ce înseamnă însă „podul“ în acest discurs? O formulă diplomatică, o metaforă care ascunde asimetria sau o imagine postpolitică a reconcilierii? Cel mai probabil, câte puțin din fiecare.

Faptul că acest câmp lexical revine cu atâta insistență confirmă impresia: nu e o alegere întâmplătoare, ci o retorică atent orchestrată, cu rigoare protocolară. Astfel, relațiile austro-române sunt prezentate ca un parteneriat întemeiat pe încredere și viziune de viitor. Pare ceva firesc. Doar că istoria acestor raporturi nu a fost mereu atât de armonioasă. În contextul recentelor rețineri austriece privind aderarea României la Spațiul Schengen, această retorică capătă o rezonanță suplimentară, ușor de ignorat la o aniversare festivă. Desigur, discursul a fost dedicat jubileului, nu politicii Schengen.

Adevărata înțelegere nu începe odată cu apropierea, ci cu curajul distanței. „Podurile nu se construiesc singure. Ele cer curaj, răbdare și oameni dispuși să-și asume responsabilitatea,“, a precizat vorbitorul. Metafora permite, totuși, evitarea discuției despre conflictul însuși.

Percepția este o geografie

Desigur, acest discurs festiv arată și altceva: că, dincolo de cuvinte, s-a format deja un nou câmp gravitațional. România apare ca un partener cu o importanță tot mai mare în Europa. Este vorba despre proiectul de gaze naturale „Neptun Deep“. Colaborarea dintre Petrom — „firma fiică“ românească a OMV — și compania de stat Romgaz promite să ridice Bucureștiul într-o nouă categorie de greutate în planul energiei europene.

„Podul de piatră s-a dărâmat,

a venit apa și l-a luat.

Vom face altul, pe râu în jos,

altul mai trainic și mai frumos“,

spune un cântec popular pentru copii din România. În această scurtă succesiune de pierdere și reconstrucție, se cuprinde aproape tot ce e nevoie pentru a înțelege de ce, în context românesc, metafora podului sună altfel — poate mai reținut — decât în discursurile festive vieneze.

Oratorul a fost reales președinte al asociației de drept austriac (nota trad.) austrom.at, organizație care – de decenii – întreține, cu o remarcabilă consecvență, schimburile dintre Austria și România. Cu doar câteva zile înainte, această asociație — apreciată de mulți români stabiliți în Austria — sărbătorise 75 de ani de existență. Românii, astăzi al doilea cel mai numeros grup de cetățeni străini din Austria, reprezintă deja o parte vizibilă și vie a acestei relații. „România joacă un rol important în viața mea,“ a mărturisit Stern. Afirmația a fost primită în sală cu un aer vizibil mai deschis. Nu poți s-o auzi fără un strop de bunăvoință anticipată.

Un pod cu sens unic?

Astfel,  „podul“ a devenit adevăratul protagonist al serii, atent regizat. La final, constructorul de poduri a rămas în mijlocul sălii, admirat cu politețe și întâmpinat cu aplauze. În notițele mele, câmpul de termeni legați de  „pod“ apare ca fiind folosit (de către vorbitor, nota trad.) de doisprezece ori, în doar zece minute. Cel târziu de atunci, am început să mă întreb dacă această metaforă rezistă dincolo de momentul aplauzelor.

Mai ales când ideea de legătură este invocată atât de insistent – o integrare vizibilă a unor reprezentanți români în noul consiliu de conducere al societății austro-române – ar fi transmis un semnal puternic. Reprezentarea nu dovedește neapărat egalitate, deși, la aniversarea din Viena, a fost prezent președintele unei „asociații oglindite“ (cu preocupări similare, nota trad.) din București. Componența consiliului urmează criteriilor de drept asociativ, nu celor de simbolism politic. Totuși, aceasta rămâne una dintre puținele forme instituționale prin care se poate observa diferența dintre retorica parteneriatului și participarea efectivă.

Un pod — dacă acceptăm să păstrăm imaginea — nu îl înnobilează doar pe cel care vorbește despre el; are nevoie de piloni pe ambele maluri, chiar dacă acestea nu sunt la fel de puternice. Altfel, nu e decât o imagine care se reflectă în apa neliniștită. Și autorul acestui editorial îl traversează, din când în când, ca membru al asociației. Cuvintele pot ajunge departe, dar ele nu plutesc, scrie exxpress.at 

(traducerea aparține autorului)