Performanța lui Daniel David: 31.508 posturi pierdute, două treimi din diminuarea totală a personalului din administraţie
Daniel David poate rămâne în istorie ca ministrul-killer al profesorilor. A reușit să distrugă 12% din posturile din Educație, raportând premierului depășirea de plan. Din planul lui Ilie Bolojan de reducere a personalului din administrația publică, fostul rector al Universității Babes Bolyai a isprăvit două treimi.
Bilanţul public prezentat de Daniel David după demisia de la şefia Ministerului Educaţiei evită complet una dintre cele mai importante transformări produse în sistemul de educaţie în 2025: diminuarea drastică a numărului de angajaţi, scrie EduPedu.
Datele oficiale ale Ministerului Finanţelor indică faptul că Educaţia este sectorul cu cea mai mare reducere de personal din întreaga administraţie publică, în primele nouă luni ale anului.
Conform situaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor, în ianuarie 2025, Ministerul Educaţiei avea 308.052 posturi ocupate. În septembrie 2025, acelaşi indicator arată doar 276.544 posturi ocupate în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Astfel, într-un interval de numai nouă luni, s-au pierdut 31.508 posturi.
Această scădere este fără precedent, în raport cu restul administraţiei publice. În aceeaşi perioadă, numărul total al posturilor ocupate în instituţiile publice centrale şi locale a coborât de la 1.312.508 la 1.264.845, ceea ce înseamnă o reducere de 47.663 de posturi. Practic, sistemul de educaţie concentrează aproximativ două treimi din diminuarea totală a personalului din administraţie, în condiţiile în care nicio altă instituţie nu se apropie de o reducere de asemenea amploare, celelalte ministere raportând scăderi de ordinul sutelor sau miilor de posturi, nu al zecilor de mii.