Ce ascund politicienii de la București: România va credita Ucraina cu 4,4 mld de euro, conform Politico
Comisia Europeană se așteaptă ca statele cu economiile cele mai puternice ale UE – Germania, Franța și Italia – să își asume rolul principal într-un sistem de garanții care ar permite acordarea unui împrumut de urgență de 210 miliarde de euro pentru Ucraina. România, care se confruntă cu un deficit bugetar sever și aplică măsuri de austeritate, ar putea, totuși, oferi miliarde de euro pentru sprijinirea Kievului, scrie Maszol, care citează Politico.
Distribuirea garanțiilor se face proporțional între statele membre, însă sumele pot crește, dacă unele țări – precum Ungaria – refuză să participe la acțiune. Contribuția estimată a României este de 4,4 miliarde de euro, ceea ce o plasează, alături de Irlanda, Danemarca și Austria, în zona de mijloc a clasamentului statelor UE. Bucureștiul nu a făcut deocamdată declarații pe această temă, dar aprobarea este considerată foarte probabilă, în pofida situației financiare extrem de dificile a țării și a seriei de măsuri de austeritate prin care guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar foarte ridicat, mai scrie Maszol.
Într-un interviu acordat Realitatea Plus, fostul premier Marcel Ciolacu a recunoscut că România a dat Ucrainei, în timpul mandatului său, 1% din PIB ajutor direct (adică 3,4 mld euro) și încă 2% – ajutor indirect, deci undeva aproape de 12 miliarde de euro/an.