Liberali, capul sus!

Față de chinurile schingiuirilor și bătăilor la rotisor din timpul pușcăriilor comuniste, administrate fruntașilor liberali pentru că au cutezat să țină cu țara, minciunile și trădările lui Klaus Iohannis sunt fire ciupite din barba popii.

Omul de sus nu a condus, el a dispus, până în momentul în care americanii i-au zis marș și l-au gonit pe scări, când s-a rățoit că el a înfeudat o țară, dar Înalta Poartă nu l-a ținut decât zece ani în jilțurile măiestuoase.

Să nu vă închipuiți că refuzul pesediștilor de a-i face ultima poftă n-a fost o acțiune dată cu factor de protecție! Doar fraierii care au ieșit pe televizor nu s-au prins de mișcare.

Absența de la dineul de la Casa Albă, ieșirea din fața presei cu părul zbârlit, minciuna că el n-a cerut o lege pentru sine sunt semnele clare ale degradării unei funcții ce i-a permis totul. De la a fi zeflemitor, la a colinda lumea în nave de lux, conservându-și banii din proprietățile adunate cu peșinuri din “meditații.”

Nu e un capăt de lume, să nu mai fi nimic. Nici senator, nici ministru, nici șef de partid.

Ieșirea din încurcătură, o mișcare de maestru, nu o nenorocire

A ieși la pensie onorabil, la 65 de ani, este o virtute, nu o trimitere la galera vasului național, condus acum de aceiași  care i-au permis țâfna dispunerii.

Faptul că întreaga camarilă îi e monitorizată (așa cum se șoptește prin păduri) e semn că stăpânul i-a cerut “pay attention,” not “pay the bill.”

Ar fi vrut să fie șef de partid, dar nu pălmașii i-au spus sictir, ci stăpânii ce i-au organizat un deceniu rostul și i-au îngăduit țâfna.

A scăpa onorabil dintr-o încurcătură e o mișcare de maestru. A te închide în circumstanțele măririi e semn de îngustime, chiar de absență sinaptică.

Predecesorului său, cel care a turnat, dar a și băut, serviciile secrete i-au trimis apropiații, chiar oameni din familie, la pușcărie, fiindcă s-a ambiționat să urle prin templu: stăpânul sunt eu. Umbrele i-au cerut să tacă. El făcea clăbuci, asemenea spălătoreselor, cărora i s-au dat simulacre de detergenți, un furt pe ultimă turnantă.

Un ferice pensionar cu palat, grădini suspendate și piscine

Din decembrie 2024, domnul președinte va fi un ferice pensionar, cu bodyguarzi, lachei și palat cu deschidere „la bulevard, birjar.” Asta, dacă nu-și provoacă, precum un scărpinat cu unghii până la sânge, condiția de veșnic milog al statului.

În cazul că va încerca să înece Potomacul cu tulburelul de nervi, va sfârși penal. Bunica mea zicea insistent, până la obstinație, „de ce ți-e frică nu scapi.”

Soții proprietari de șase case știu când, cum și de ce au falsificat acte. Perioada de zece ani de domnie nu a făcut altceva decât să amâne verdictul. Nu există, în cazul lor, perioada de prescripție, ci doar de întârziere. Iar dacă Nababul de la Cotroceni va fluiera în pod, s-ar putea ca gușterii să-i cotropească și să-i otrăvească viața.

Niciun creștin nu-l vrea pe Iohannis penal. Învățăturile ne spun să ne rugăm pentru iertarea greșelilor și greșiților noștri, nu pentru pedepsirea făptașilor, AMIN.

Președintele poate fi un bun mirean, dacă se face că uită că n-a făcut altceva decât să joace un rol. O pensie și o liniște e tot ce-și doresc bătrânii din lumea civilizată. Că nu te mai duci la sindrofii galante pe banii altora nu e un sfârșit de lume, ci doar un început de normalitate.

Anormalul a dus mai mereu la depresii și chiar la nebunii. N-am vrea să auzim vești proaste din lumea medicală.

Nicolae Ciucă a primit un pat de armă-n piept. Nimic mai mult. Nu i-a rănit nimeni suita, nu i-a dezorientat armata și nu i-a înghesuit nimeni dreptul de a fi un conducător pe inima goală. Există pe lume – și asta o știe din atâtea teatre de luptă – situații mult mai grave decât un scuipat prezidențial în ceafă sau – vorba lui Ion Cristoiu – o lopată de pământ pe sicriul liberal.

Poate că mulți bărbați din PNL, obișnuiți să mai meargă la bărbier, știu expresia “capul sus.” Capul la pește e o expresie câinească.

Poate că n-a existat Cruciada copiilor, dar cu siguranță piramidele de țeste ale lui Timur Lenk au făcut istorie.

«Nu-i totuna leu să mori, ori câine-nlănţuit» – versurile lui George Coșbuc, vă sunt gând, dar și povață.