AUR se opune donării sistemului PATRIOT Ucrainei
După ce ministrul apărării Angel Tilvăr a propus guvernului un Memorandum privind donația sistemului de apărare Patriot, acesta l-a trimis în Parlament, cerând o procedură de urgență. Odată făcut anunțul, majoritatea românilor s-a întrebat ce e atâta grabă?
Partidul AUR a anunțat că se opune acestui act de “trădare națională.” ”Oricare ar fi contextul internațional, slăbirea capabilității de apărare a României este un act îndreptat împotriva siguranței naționale, care contravine jurământului depus la preluarea mandatului de Președinte, premier sau ministru,” se spune într-un comunicat de presă.
La rândul său, președintele CNC al AUR, Claudiu Târziu, a afirmat că senatorii partidului au votat astăzi împotriva acestui proiect inițiat de Guvernul PSD-PNL.
„Aflu că donația sistemului PATRIOT a fost „aprobată” de Senat, de fapt, printr-o modificare a unei legi din 2017. Acea lege, care aproba cumpărarea celor 7 sisteme PATRIOT, nu permitea donația. La momentul deciziei din CSAT, donația nu exista ca opțiune. Așadar, CSAT a încălcat legea prin decizia unilaterală de a dona un sistem PATRIOT statului ucrainean. Pentru ca donația să fie valabilă, trebuie să fie luată din nou o decizie, iar această decizie trebuie contrasemnată de premier. De aceea, graba extraordinară a PSD și PNL. Senatorii AUR au votat împotriva acestui demers care vulnerabilizează sistemul de apărare al țării noastre. Mâine se va vota în Camera Deputaților, ultima șansă de a opri acest demers. Totodată, solicit oficial organelor competente să ia act de acțiunile săvârșite de Președintele României, CSAT și prim-ministrul Guvernului și să demareze o anchetă care să clarifice vinovățiile în această speță”, a spus europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.
Reacția promptă a guvernului condus de Marcel Ciolacu și a coaliției PSD – PNL survine în urma declarațiilor făcute de ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, care își admonesta partenerii externi pentru întârzierea livrărilor de echipamente militare promise Kievului.