Nicolae Robu: Am fost toată viața un luptător
Nicolae Robu luptă pentru un nou mandat de primar al Timișoarei, împotriva lui Dominic Fritz, care în 2020 a reușit o victorie emoțională. Sondajele îi arată pe competitori, cum se spune în trafic, “bară la bară.”
“Într-o discuție cu cineva, respectivul mi-a spus: “Dv vă este simplu să vorbiți, sunteți profesor universitar, fost conducător de universitate, fost primar, nu știți ce înseamnă greutățile vieții”.
Mirat de o asemenea percepție asupra mea, i-am vorbit un pic acelei persoane despre viața mea reală, total diferită de ce-și imagina ea. Și am pornit de la un fapt ce a avut loc când aveam 6 ani și care a avut consecințe asupra mea până la dispariția comunismului: arestarea politică a tatălui meu.
Nu vreau să detaliez, dar vreau să transmit un mesaj tinerilor, pentru care eu am o prețuire aparte: viața e o luptă și ca în orice luptă, pentru ca să ai șanse să fii învingător, trebuie să lupți!
Eu am luptat de când mă știu, am luptat și am muncit enorm, cu seriozitate, cinste și corectitudine. Așa am ajuns “profesor universitar, conducător de universitate, primar” -reenumăr funcțiile invocate de interlocutorul meu-, nu neștiind ce înseamnă greutățile vieții.
Luați aminte, dragi tineri! Mult succes în toate!” – scrie Nicolae Robu pe pagina sa de facebook.
CMF 21240015