Măsurile PSD au dus încrederea antreprenorilor în economia României, la cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani
Măsurile propuse de PSD pentru mediul de afaceri au creat un climat economic favorabil pentru antreprenori, stimulând astfel noi investiții și dezvoltarea economică. La aproape un an de când Marcel Ciolacu a preluat funcția de premier, firmele se află la cel mai înalt grad de optimism din ultimii 4 ani, la capitolul starea economiei pentru următoarele luni.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Național de Statistică, antreprenorii sunt la cel mai înalt grad de optimism din ultimii 4 ani atunci când vine vorba despre starea economiei pentru următoarele 6 luni. Nu au același optimism analiștii financiari, care au drept indicatori deficitul sau inflația, care pe un trend descendent și care va ajunge spre final de an la 5%.
De când a intrat la guvernare, PSD și-a propus să sprijine mediul de afaceri prin măsuri precum ajutoare de stat pentru IMM-uri, simplificarea procedurilor administrative, dar și asigurarea unei stabilități legislative și stimularea inovației. Investițiile făcute în ultimii ani, de când PSD a revenit la guvernare, încep să se vadă și în cifrele oficiale, dar și în buzunarele românilor. Venitul mediu net a trecut de 1.000 de euro pe lună, iar premisele sunt că anul acesta România va avea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.
”Ritmul va fi unul susţinut şi, atunci, economia, se autofinanţează şi vom avea, din punctul meu de vedere, cea mai mare creştere economică din Europa anul acesta. Şi nu va fi o creştere economică pe consum, va fi o creştere economică, în continuare, pe investiţii”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Încrederea antreprenorii români este determinată de rezultatele vizibile din economie. În 2023, România a avut creșteri-record ale cifrelor de afaceri și ale profiturilor. Astfel, oamenii de afaceri vor dori să facă investiții, să își crească companiile și să facă angajări. În fapt, cea mai mare îngrijorare a antreprenorilor este lipsa forței de muncă, o preocupare la nivel european.
Creșteri în mai multe sectoare
Potrivit aceluiași sondaj realizat de INS, antreprenorii români se așteaptă la un trend pozitiv în mai multe sectoare cum ar fi serviciile, industria prelucrătoare sau construcțiile.
Astfel, managerii din industrie preconizează o creștere moderată a volumului producției pentru următoarele trei luni (+10%). Numărul de salariați este estimat să rămână relativ stabil (-1%), iar prețurile produselor industriale sunt prognozate să crească moderat (+12%).
Sectorul construcțiilor este estimat să crească în următoarele trei luni (+26%), cu un progres moderat al numărului de salariați (+11%) și a prețurilor lucrărilor de construcții (+28%).
Totodată, antreprenorii estimează o tendință de creștere a activității economice în următoarele trei luni (+18%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri va crește moderat (+15%). Angajatorii prognozează o creștere a numărului de salariați (+18%) și a prețurilor de vânzare cu amănuntul (+27%).
În privința serviciilor, cererea de servicii va înregistra o creștere moderată în următoarele trei luni (+9%). Se prevede o creștere moderată a numărului de salariați (+7%) și a prețurilor de vânzare sau de facturare ale prestațiilor (+10%).
Gabriela Firea: Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie