Carta Albă a Guvernării liberale
Pesediștii sunt nemulțumiți că nu sunt suficienți bani la bugetul de stat, uitând că ministrul de finanțe le aparține. În ultima ședință de guvern s-a discutat despre reducerea cheltuielilor publice.
La viitoarea ședință a Biroului Politic Naţional al PNL, se vor evalua sefii de agentii, secretari de stat si miniştri.
Liberalii speră ca rotaţia premierilor să se finalizeze până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. În prezent, mandatul liberalilor este de păstrare a protocolului semnat la constituirea coaliţiei însă există flexibilitate şi pentru o negociere privind ministerele. De asemenea, la rotaţie este posibil ca numărul de ministere să se diminueze.
BPN al PNL va face, în jurul datei de 10 mai, o evaluare a şefilor de agenţii, secretari de stat şi miniştri şi va ieşi cu un mandat clar privind discuţiile în coaliţie, la acest moment, fiind luate în calcul posturile prevăzute în protocolul PSD-PNL, şi anume Ministerul Proiectelor Europene, cel al Transporturilor şi cel al Finanţelor, au precizat surse liberale dar existând şi varianta unei flexibilizări a discuţiilor.
Cu prilejul şedinţei conducerii PNL, se va face un bilanţ al guvernării, într-o Carte Albă a Guvernării liberale.
LIberalii urmează să stabilească şi calendarul rotativei guvernamentale. Potrivit calendarului discutat în coaliţie, liberalii speră ca până la momentul 25 mai discuţiile să fie încheiate şi să aibă loc procedurile parlamentare pentru noul Guvern, cu consultări, audieri şi vot în Parlament, potrivit Bursa.