Serviciul secret al Austriei destructurează rețeaua negaționiștilor pandemiei. Liderul mișcării, amenințat
Serviciul federal pentru protectia constitutiei (BVT) din Austria detașează agenți în 82 de magazine, unde adversarii purtării măștilor intenționează să organizeze pentru ziua de vineri 5 martie un protest inedit. La ora 18 fix, toți negaționiștii trebuie să se așeze în jurul raioanelor de legume și fructe și să-și dea jos măștile în același timp, potrivit Kronen Zeitung.
Conspiraționiștii, amenințați cu pușcăria
Serviciul a detasat agenti în aceste locații pentru pază și intervenție rapidă și atrage atenția public celor implicați pentru realizarea acest plan, identificați prin rețele de socializare, inclusiv inițiatorului, privind pericolul public ce-l reprezintă fapta, putând fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conspirație la adresa siguranței statului.
Polițiștii vor interveni în cazul încălcării legii
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției și Lupta împotriva Terorismului (BVT) a început investigațiile pentru descoperirea autorilor. Nu se poate exclude faptul că un grup extremist sau subversiv se află în spatele apelului, potrivit surselor publicației. De asemenea, sunt informate toate departamentele de poliție de stat, despre planul negaționiștilor. Funcționarii sunt instruiți să intervină „în mod corespunzător” în cazul încălcării Ordonanței COVID-19.
Camera de Comerț trage semnalul de alarmă
Divizia comercială federală a Camerei de Comerț din Austria este, de asemenea, în stare de alertă. “Purtați măști FFP2 atunci când faceți cumpărături! Acest lucru vă protejează pe dumneavoastră și pe ceilalți oameni de infecții. Regulamentul Covid-19 prevede că este obligatorie masca în spațiile comerciale. Conform legii, cererea – anonimă – de a merge la cumpărături fără mască este, prin urmare, un apel pentru încălcarea legii și o amenințare la starea de sănătate a angajaților și a clienților acestora,” spune purtătorul de cuvânt al Camerei de Comerț.