Traian Băsescu: “PSD câştigă alegerile locale”

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC Principal

Traian Băsescu e tot mai nemulţumit că partidul său, PMP, nu e invitat prin ţară de către partidele de opoziţie pentru susţinerea unui candidat comun împotriva PSD.

“Dreapta se pregăteşte pentru eşec”, scrie fostul președinte Traian Băsescu pe Facebook, președintele de onoare al PMP adăugând că liderii partidelor de dreapta trebuie să realizeze alianțe pentru ca PSD să nu-și marcheze revenirea printr-o victorie la locale.

”Alegerile locale se apropie vertiginos şi nimeni nu are iniţiativa realizării unor alianţe pentru a contracara efectul favorabil pentru PSD al alegerilor într-un singur tur.

Citeşte şi: Sorina Pintea, pusă în libertate. E sub control judiciar

PNL urmează să-şi valideze zilele acestea candidaţii la funcţiile de primar, USR a început să-şi anunţe candidaţii la sectoarele Bucureştiului, iar PMP încearcă inutil să găsească formule prin care să-i convingă pe liberali că alianţa trebuie să funcţioneze şi dincolo de alegerea lui Nicuşor Dan.

Dreapta o victimă sigură a alegerilor locale

Se pare însă că orgoliile şi lipsa de viziune vor face din dreapta românească o victimă sigură a alegerilor locale, dând PSD ocazia să-şi marcheze revenirea printr-o victorie.

Incapabili să pună interesele dreptei în ansamblul ei deasupra propriilor orgolii şi interese, Orban, Cioloş şi Barna par hotărâţi să sacrifice şansa candidaţilor comuni în favoarea unor liste de candidaţi cenuşii, lipsiţi de valoare şi cu mici excepţii, fără nici o şansă de a câştiga primăriile pentru care candidează.

Câştigarea de către PSD a alegerilor locale le va crea o excelentă platformă pentru legislative.

Liderilor partidelor de dreapta nu le lipsesc soluţiile legale şi politice pentru a câştiga alegerile locale, ci le lipseşte voinţa şi mintea.

Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Cioloş, Tomac, faceţi ceva!”

 

Loading...

One Comment

  1. ACEASTA TACTICA PERVERSAA ,ARE SCOPUL DE A ADORMI SIMPATIZANTII PSD SA NU SE MAI DUCA LA VOT,,,DEOARECE CHIAR ,Basescu a recunoscut”’CA PSD CASTIGA”
    Stie cu pshihologia alegatorului,nu degeaba a castigat cand vrut.
    De urmarit ce mai scote pe teava!Cartuse ,adica ,doi iepuri dintr-o lovitura!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
„Întreaga Italia este închisă acum”, titrează Corriere della Sera
Autorităţile din Italia au luat o măsură fără precedent în încercarea de a bloca răspândirea ...