130 de ani de la moartea lui Eminescu, poetul național și monarhist

Valentin Borcea ACTUALITATE POLITIC

Se împlinesc astăzi 130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, poetul națiunii române. Este recunoscut ca poet național în ambele state românești, de-a stânga și de-a dreapta Prutului.

Totuși, Eminescu nu a fost doar un poet, ci și un jurnalist și publicist. Aceste laturi ale personalității sale nu pot fi separate, cu trebuie analizate împreună. De asemenea, deși la final de secol XIX era la modă ca intelectualii să aibă simpatii republicane, prin prisma influenței Franței, Mihai Eminescu era monarhist. Și un monarhist cu convingeri serioase, nu doar de formă ca mulți monarhiști de cafenea din ziua de astăzi.

Uitați ce scria Mihai Eminescu într-un articol din ziarul Timpul din decembrie 1878, adică la câteva luni după ce independența României, proclamată la 10 Mai 1877, fusese recunoscută internațional:

Posedăm din fericire o Constituţiune şi o dinastie la care ţinem.

Aceea ce nu voim sînt aspiraţiunile republicane, despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia.

Respingem încercările de a reduce rolul înalt al suveranului la acel al unui  preşedinte  vremelnic de republică, mărginit la subsemnarea şi sancţionarea decretelor, respingem forma republicană şi, mănţinînd neatinse toate prerogativele şi toate mărginirile constituţionale ale puterii domnului, cerem totodată cea mai deplină şi cea mai largă întrebuinţare a dreptului suveran de veto, atunci mai ales cînd miniştri şi Camere, în înţelegere, calcă Constituţia.

În rezumat, respingerea a tot ce este republică, mai mult sau mai puţin deghizată, şi conservarea Constituţiei cu monarhia constituţională ce avem, iată statornicele noastre principii.” (sursă)

Dacă Eminescu este atât de apreciat pentru opera sa literară, de ce nu ar fi la fel de apreciat pentru gândirea sa politică? Din aceeași minte genială au izvorât ambele.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Incredibila POVESTE din spatele ELECTRIC CASTLE: BÁNFFY MIKLÓS – un conte maghiar care a iubit Transilvania
Festivalul ELECTRIC CASTLE a avut anul trecut o prezenţă uriaşă. Peste 210.000 de bilete vândute. ...