Președintele Nigeriei a negat că a fost înlocuit cu o clonă - Newstandard

Președintele Nigeriei a negat că a fost înlocuit cu o clonă

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL
Transmite:

Preşedintele nigerian Muhammadu Buhari a negat zvonurile că ar fi decedat şi ar fi fost înlocuit cu o sosie, ori ar fi fost clonat, afirmând că oamenii care răspândesc aceste zvonuri sunt „ignoranţi şi necredincioşi”, a scris Mediafax.

Zvonurile au început deoarece fostul general, care a condus țara și ca dictator militar între 1983 și 1985, a fost timp de trei luni în concediu medical în Marea Britanie, fără însă să dezvăluie de ce boală suferă. Se crede că a fost vorba de cancer, dar nu există nicio confirmare oficială.

Sosia venită din Sudan nu poate candida în alegeri

Gurile rele spun că Muhammadu Buhari care a revenit în Nigeria după șederea la Londra este, de fapt, o dublură găsită în Sudan. Scandalul vine în contextul în care în februarie urmează alegeri prezidențiale în statul African foarte bogat în petrol.

Politicianul în vârstă de 76 de ani intenţionează să candideze pentru un nou mandat de preşedinte. Muhammadu Buhari a susţinut că acum este sănătos şi apt pentru un al doilea mandat.

Nigeria este cel mai mare producător de petrol și gaz din Africa. Statul African era o capacitate maximă de 2,5 milioane de barili pe zi, pe locul 13 în lume. De asemenea, în subteran sunt rezerve verificate de 37,2 miliarde de barili. Petrolul nigerian este o alternativă la cel din Orientul Mijlociu, mai ales în timp de criză. Dar marile câmpuri petrolifere sunt în zone cu insurgențe islamiste iar petroliștii sunt des vizați de atacuri și răpiri.

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
România va întâlni Spania și Suedia în preliminariile EURO 2020
Că să poată juca pe unele dintre noile stadioane aflate în construcție la București pentru ...