Ambasadorul României în Republica Moldova: Gazoductul Iași-Chișinău va fi gata la anul, avem bani și voință politică - Newstandard

Ambasadorul României în Republica Moldova: Gazoductul Iași-Chișinău va fi gata la anul, avem bani și voință politică

Valentin Borcea ECONOMIC Principal
Transmite:

Gazele românești vor ajunge în casele locuitorilor din Chișinău așa cum s-a stabilit, la finalul anului 2019. Atunci va fi gata ultima porțiune a gazoductului Iași-Chișinău, anume conducta dintre Ungheni și capitala moldovenească. Asigurările au venit din partea ambasadorului României în Moldova, Daniel Ioniță, care a dorit astfel să dezmintă unele informații apărute în spațiul public care spuneau contrariul.

„Menționez acest lucru pentru că am văzut că persistă în mintea unora diverse semne de preocupare. Reiterez faptul că România nu are doar voința politică de a realiza gazoductul respectiv în termenii agreați, dar și resursele financiare necesare pentru acest proiect important. Recent, de altfel, la București a fost semnat și un Acord între Ministerul Fondurilor Europene din România și Transgaz – companie care este responsabilă de acest proiect, pentru a fi asigurată finanțarea pentru diversificarea rutelor de transport a gazelor naturale în regiunea Nord-Est, care acoperă evident și Republica Moldova”, a declarat Ambasadorul României.

„Transgaz” urmează să investească în acest gazoduct circa 93 de milioane de euro. Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova, a transmis Radio Chișinău.

Cea mai mare parte din această sumă va fi acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană pentru Investiții (BEI) și Comisia Europeană (CE)

Transgaz a cumpărat în primăvară compania moldovenească Vestmoldtransgaz, care ar urma să se ocupe de viitorul gazoduct Ungheni – Chișinău. Datorită viitoarei surse de gaze românești, oficialii moldoveni spun “pas” prelungirii contractului cu Gazprom, care se termină în 2019.

 

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
A mers pe jos de la Bălți la Alba Iulia, să celebreze 1 Decembrie în orașul Marii Uniri
Ion Mărgineanu, un român din Basarabia în vârstă de 77 de ani, a mers pe ...