Haruki Murakami își donează manuscrisele universității pe care a absolvit-o - Newstandard

Haruki Murakami își donează manuscrisele universității pe care a absolvit-o

Valentin Borcea ACTUALITATE Principal
Transmite:

Scriitorul japonez și etern favorit la premiul Nobel pentru Literatură, Haruki Murakami, a anunţat că va dona manuscrisele cărţilor sale şi discurile de vinil din colecţia personală arhivei Universităţii Waseda din Japonia, pe care a absolvit-o în 1975. Totodată, autorul a adăugat că va oferi instituţiei din Tokyo scrisorile şi operele sale traduse.

”Nimic nu m-ar face mai fericit decât faptul că un astfel de loc va fi de folos celor care doresc să-mi studieze operele, fie japonezi, fie străini. Sper că acesta va fi începutul unui schimb cultural,” a declarat autorul în vârstă de 69 de ani, în cadrul unei foarte rare apariţii în public la o conferinţă de presă, citată de Agerpres.

Romanele autorului japonez, traduse în peste cincizeci de limbi, au devenit un fenomen de talie mondială propulsându-l pe Murakami către statutul de posibil pretendent la un premiu Nobel pentru literatură.

Omul are toate premiile, dar n-ar Nobelul

Murakami este câştigătorul a numeroase distincţii literare, printre acestea numărându-se Premiul Franz Kafka în 2006, Premiul Ierusalim în 2009 şi premiul Hans Christian Andersen pentru literatură în 2016.

Scriitorul japonez a solicitat în acest an retragerea de pe lista nominalizaţilor la premiul alternativ Nobelului pentru Literatură, anulat în 2018 din cauza unui scandal de abuzuri sexuale în care este implicată Academia suedeză, argumentând că doreşte să se concentreze asupra scrisului.

Scriitorul nipon, care îşi petrece mare parte din timp în Statele Unite, a cucerit admiraţia a milioane de cititori din lumea întreagă, fascinaţi de poveştile sale inspirate din cotidian şi presărate cu suprarealism, adeseori însoţite de referiri la cultura populară, inclusiv la muzică. Romanele scrise de Haruki Murakami au fost publicate în milioane de exemplare.

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Era Merkel s-ar putea termina la anul. Favoritul pentru șefia CDU ar vrea și postul de cancelar
Friedrich Merz, un fost avocat și parlamentat care a părăsit scena politică în urmă cu ...