Barcelona cu primar neomarxist – traficanți de droguri, cartiere nesigure pentru localnici și turiști - Newstandard

Barcelona cu primar neomarxist – traficanți de droguri, cartiere nesigure pentru localnici și turiști

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal
Transmite:

Peste 800 de poliţişti spanioli au arestat aproape 30 de suspecţi în cursul percheziţiilor întreprinse în apartamentele ocupate de către traficanţi de droguri în centrul oraşului Barcelona, în cartiere devenite periculoase pentru locuitori, dar şi pentru turişti, a scris Agerpres.

Un număr de 850 de poliţişti, susţinuţi de un elicopter, au fost mobilizaţi pentru a întreprinde circa patruzeci de percheziţii în locuinţe neocupate, transformate în locuri de vânzare şi consum de heroină şi alte stupefiante.

Mai multe străzi din cartierele Barri Gotic şi Raval, în centrul metropolei catalane, au fost blocate de camioane ale poliţiei, în timp ce ofiţeri înarmaţi şi mascaţi stăteau de pază. Poliţiştii au ieşit din imobile cu braţele încărcate de cutii de carton, sub privirile vecinilor şi ale turiştilor,

Locuitorii acestor cartiere, frecventate de către turişti, se plângeau de ani de zile în legătură cu utilizarea de către narcotraficanţi a unor apartamente neocupate, devenite proprietăţi ale unor bănci şi fonduri de investiţii după criza imobiliară din 2008.

Potrivit locuitorilor, înmulţirea acestor ”narcopisos” (apartamente ale narcotraficanţilor), a dus la o creştere a furturilor cărora le-au căzut victime turişti şi magazine. Furturile erau comise de către consumatori de droguri, aflaţi în căutare de fonduri pentru a se aproviziona cu stupefiante.

Locuitorii se plângeau de asemenea în legătură cu un climat de violenţă zilnică din cauza unor tensiuni între diferite grupuri de dealeri.

Reamintim că de mai bine de trei ani, Barcelona este condusă de Ada Colau, o neomarxistă progresistă, care a câștigat alegerile de primar pe valul mișcării “indignaților”, care a apărut în Spania după criza economică. Înainte să ajungă edil, ea și-a îndemnat susținătorii să protesteze în fața caselor liderilor politici, ca să-i facă de rușine. Idei similare au început să apară și în România. De asemenea, Ada Colau este o promotoare a ruperii Cataloniei de restul Regatului Spaniei, o idee dragă extremei stângi, care vrea răzbunare pentru înfrângerea din timpul război civil spaniol. În plus, primărița a făcut înconjurul presei mondiale recent după ce a anunțat că Sagrada Familia, catedrala impozantă proiectată de Gaudi și unul dintre simbolurile Barcelonei, va primi o amendă de 36 de milioane de euro pentru că… nu are autorizație de construcție de 130 de ani, de când se află în lucru.

Transmite:

2 Comments

  1. Și cine va plăti amenda pentru că nu există autorizație de construcție pentru Sagrada familia?

    1. familia

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Trump trimite 5200 de soldați la graniță să oprească o coloană de imigranți
“Ne confruntăm cu o invazie” – așa a descris Donald Trump coloana de mii de ...