Udrea şi Bica, reţinute de Interpol în Costa Rica. Ele au cereri de azil politic. Urmează sentinţa Tribunalului - Newstandard

Udrea şi Bica, reţinute de Interpol în Costa Rica. Ele au cereri de azil politic. Urmează sentinţa Tribunalului

Marius Ghilezan ACTUALITATE Principal
Transmite:

Elena Udrea a fost reţinută miercuri, în jurul orei locale 10:00  (19:00, ora României), iar Alina Bica, patru ore mai târziu, de către o echipă a Interpol care a colaborat cu serviciul secret din Costa Rica.  Ambele au fost ridicate de pe stradă, fiind în baza de date a Interpol, ca urmare a condamnărilor din România.

Instituţia a şi publicat un videoclip de câteva secunde, în care se vede Elena Udrea.  Aceasta este înconjurată de oameni ai legii, în San Jose, capitala ţării, și pare calmă.

 

 

Costa Rica nu are acord de extrădare cu România, dar a semnat o serie de acorduri privind reţinerea persoanelor acuzate de corupţie.

Amândouă au depus cereri de azil politic. Tribunalul ar putea să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Condamnată definitiv în Dosarul Bute, Elena Udrea a dat naştere recent unui copil. Avocatul acesteia susţinea că nu poate fi desperţită de copil, în baza legilor internaţionale.

În 26 iunie, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată definitiv, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Deputaţii ALDE şi UDMR nu au fost de acord cu mărirea cu 10% a impozitelor suplimentare pe producţia de gaz din perimetrele offshore
PSD a introdus o serie de amendamente la Legea Offshore. Miercuri în Camera Deputaţilor, reprezentanţii ...