Scaunul spaniol al lui Dăncilă – lecție în dezinformare - Newstandard

Scaunul spaniol al lui Dăncilă – lecție în dezinformare

Valentin Borcea POLITIC Principal
Transmite:

S-au umplut ieri Internetul și ecranele unor televiziuni de același lucru: premierul Viorica Dăncilă a vrut să se așeze pe un alt scaun, în timpul vizitei oficiale în Spania. Reacția este cea “obișnuită”: glume mai mult sau mai puțin proaste, injurii, invective, judecăți asupra inteligenței premierului, guvernului, majorității parlamentare, votanților partidelor din coaliție. De asemenea, Guvernul a fost acuzat că vrea să “mușamalizeze” incidentul, deoarece l-a “tăiat” din montajul video al întâlnirii dintre Viorica Dăncilă și Pedro Sanchez, omologul său spaniol.

Toată lumea a hâhăit ca Traian Băsescu după o glumă bună. Doar că au hâhăit degeaba. Toate informațiile răspândite pe Internet și la unele televiziuni au fost false sau, mai grav, intenționat tendențioase. Gafa a existat, dar a fost a premierului Spaniei, nu a premierului României. Dar să vedem ce s-a întâmplat exact.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a fost primită de omologul său spaniol, Pedro Sanchez, pentru un prânz de lucru. Întrevederea a avut loc la Palatul Moncloa, unde se află reședința oficială și biroul primului-ministru al Spaniei.

Cei doi șefi de guvern au vorbit despre relațiile bilaterale, comunitatea românească din Spania, care numără peste un milion de oameni, relansarea proiectului european și viitoarea președinție românească a Consiliului Uniunii Europene.

Viorica Dăncilă și Pedro Sanchez au semnat două memorandumuri de înțelegere: unul este legat de apărare și face referire la schimburi de experiență și exerciții militare comune, iar celălalt este despre cooperarea dintre Institutul Național de Administrație din Spania și instituția echivalentă din România. De asemenea, cei doi premieri au fost de acord să intensifice schimburile comerciale și investițiile.

Singurul moment stânjenitor al întregii întrevederi a fost provocat chiar de către Pedro Sanchez. Acesta i-a arătat Vioricăi Dăncilă scaunul greșit pe care să se așeze. Unul dintre miniștri spanioli a corectat repede eroarea iar Pedro Sanchez și-a cerut scuze, vizibil stânjenit de moment.
Guvernul Spaniei nu a inclus acest moment pe montajul video al vizitei premierului României, postat pe pagina oficială a executivului. În schimb, guvernul României a postat pe pagina sa oficială de Youtube trei videoclipuri diferite din timpul vizitei de ieri, cu fiecare etapă importantă a întrevederii. “Jocul cu scaunele” a fost inclus în al doilea videoclip. Imagine sunt publice și pot fi consultate de oricine.

Slabe șanse ca cei care au lansat această dezinformare își vor cere iertare vreodată. Din păcate, răul a fost deja făcut. O minciună lansată în spațiul public capătă viață proprie, mai ales dacă se viralizează. Corectura, chiar dacă ar veni (deși sunt șanse infime), nu ar fi văzută de mai nimeni. S-au făcut numeroase studii care au dovedit asta.

 

 

Transmite:

One Comment

  1. NUtrebuie să acordăm atenție, mai multă decât pentru un RAHAT de CÂINE, GROHĂIELILOR unor PORCI puși pe dezinformare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Președintele OMV, decorat cu Ordinul Prieteniei de către Vladimir Putin
OMV, una dintre firmele care vor să exploateze resursele de gaze naturale din Marea Neagră ...