Focar de pestă porcină africană în China, 40.000 de animale sacrificate - Newstandard

Focar de pestă porcină africană în China, 40.000 de animale sacrificate

Valentin Borcea ECONOMIC INTERNATIONAL Principal
Transmite:

China, cel mai mare crescător de porci din lume, a trebuit să sacrifice 40.000 de animale, ca să prevină răspândirea pestei porcine africane în țară. Boala a fost depistată în data de 3 august la o mică fermă din Liaoning, o provincie din Manciuria, în nord-estul Chinei, la granița cu Coreea de Nord. De aici, virusul s-a răspândit în alte cinci provincii. Medicii au tras concluzia că tulpina de pestă porcină africană care a apărut în China este foarte apropiată de cea care circulă în Rusia. Experții au tras concluzia că, cel mai probabil, boala a venit prin produse importate.

Oficialii chinezi au luat măsuri rapide. Au închis câteva pieţe de animale vii, au oprit transportul de porci din zonele afectate şi au sacrificat aproape 40.000 până în prezent, a transmis Mediafax. Dar experții chinezi au spus că prevenirea răspândirii bolii va necesita o muncă titanică. China are peste 430 de milioane de porci, mare parte dintre aceştia în curțile oamenilor sau în ferme mici, unde normele sanitare sunt mininale.

China consumă jumătate din carnea de porc produsă la nivel global, astfel încât orice criză care afectează sursele de aprovizionare va avea impact în prețuri și, implicit, în inflație și economie. Guvernul de la Beijing are chiar o rezervă strategică de carne de porc, ca să țină piața stabilă. Aceasta a fost creată după ce, acum 11 ani, prețurile au crescut cu 87% după ce o altă boală s-a răspândit printre sute de mii de porci din China. De asemenea, dacă producția din China va fi afectată, oficialii vor fi nevoiți să recurgă la importuri, ceea ce va duce la o creștere a prețurilor produselor din carne de porc pe piața globală.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, dar se răspândește rapid printre porcii domestici prin contact direct. Boala poate fi inclusiv transmisă de fermieri, prin intermediul hainelor și echipamentelor contaminate. Virusul poate rezista la temperaturi înalte și scăzute, rămâne săptămâni întregi în carcase, fecale și produse din porc proaspete sau semipreparate, pecum cârnații. Nu există niciun vaccin și niciun tratament pentru animalele infectate, a notat jurnalul Science Magazine.

În România au fost sacrificaţi 159.645 de porci

România este o altă ţară în care boala evoluează rapid, dar dinamica este redusă comparativ cu cea din China. Primul focar de pestă porcină africană a fost depistat într-o gospodărie din comuna Micula (judeţul Satu-Mare), în ianuarie 2018, iar, până în prezent, numărul porcilor sacrificaţi din cauza infestării cu virusul pestei porcine africane a ajuns la 159.645 de capete.

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
300 de evenimente, pregătite pentru președinția românească a UE
Mai sunt mai puțin de patru luni până când România va prelua președinția rotativă a ...