SECURITATEA NU E PENALĂ/ Tergiversarea dosarului Deatcu, ofiţerul SRI care a omorât o tânără pe trecerea de pietoni din Tâncăbeşti

Dragoș Nelersa INVESTIGAȚII Principal

La data de 19 decembrie 2017, colonelul Silviu Deatcu, şeful unui sector al Direcţiei „A – Apărarea Constituţiei”, dar şi şef al SRI Prahova, a accidentat mortal o femeie de 35 de ani pe trecerea de pietoni de la Tâncăbeşti, pe DN1. La volanul unei maşini SRI, ofiţerului i s-a găsit o alcoolemie de 0,43%.

În urma accidentului, persoana vătămată a fost proiectată în afara părţii carosabile, la aproximativ 50 de metri distanţă de trecerea de pietoni, pe partea dreaptă a sensului de deplasare către Bucureşti.

Acest detaliu indica faptul că șeful SRI Prahova conducea autoturismul de servici cu o viteză foarte mare.

Deatcu a demisionat, dar numai din funcţie, el rămânând în continuare colonel al serviciului, la dispoziţie, cu salariul plătit din bani publici.

Direcţia de Apărare a Constituţiei din cadrul SRI este specializată în „controlul informativ” asupra magistraților (procurori și judecători), experților judiciari dar și aupra reprezentanților presei (jurnaliștilor), iar șeful  de Sector al uneia din acestei structuri era colonelul Silviu Deatcu. Practic, colonelul rămâne indispensabil sistemului.

Ce s-a întâmplat cu dosarul accidentului de la Tâncăbești în care colonelul Deatcu Silviu a fost implicat?

Inițial, dosarul cauzei s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București dosar care, ulterior, într-un interval de 24 de ore, a fost preluat, fără temei legal, de Parchetul Militar de pe Lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti și repartizat procurorului militar Marius Muşeanu, informează ziarul Incisiv de Prahova. “Procurorul șef care coordonează activitatea procurorului Muşeanu este generalul Adrian Nicolau, vechi prieten cu generalul Dumitru Dumbravă, secretarul general al Serviciului Român de Informații (prieteni de șpriț și concedii), mai notează ziarul citat.

Generalul Nicolau urmează să se „angajeze” în Serviciul Român de Informații după ce va obține pensia de magistrat: pensie de magistrat și salariu oferit de Serviciul Român de Informații, informaţia fiind de notorietate în instituţie.

Dosarul penal al col  Silviu Deatcu trebuie „omorat” pe doua paliere!

Polițiștii rutieri constatatori dar și cei care intrumentau dosarul evenimentului tragic provocat de colonelul S.R.I. Silviu Deatcu au primit intimidări pe filiera : „S.R.I. – șefi ierarhici M.A.I.” pentru deturnarea adevărului în favoarea colonelului Deatcu după modelul „întotdeauna, mortul este vinovat”- potrivit surselor Incisiv de Prahova. Astfel, polițiștii rutieri au „obligația” să „refacă” dosarul cauzei pentru a-l proteja pe colonelul Silviu Deatcu: mutarea trecerii de pietoni, influențarea martorilor și a declarațiilor acestora, a probelor (astfel ca evenimentul sa nu mai figureze ca fiind produs din vina colonelului Deatcu ci din vina victimei care „traversa neregulamentar”) iar probele (cioburi, lichidul din radiator etc. aflate chiar pe trecerea de pietoni la sosirea organelor de poliție, privind alcoolemia) urmau să fie și acestea distruse și înlocuite cu altele care să nu îl inculpe pe vinovat. Cu ajutorul expertului urma să se stabilească „locul accidentului” și alcoolemia sub 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat pentru a i se stabili colonelului Silviu Deatcu  doar „o faptă contravențională”.

Potrivit surselor prahovene, magistratul Marius Muşeanu a afirmat într-un cerc intim că: Silviu Deatcu este un băiat bun, care nu bea (discutii purtate intr-o alta ancheta unde magistratul a fost tras de „limba” ca un profan”, pe româneşte exploatat în orb, în limbajul serviciilor secrete.)

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
BĂSIŞTII/ În 2012 criticau derbedeii, în 2018 spun că mitingul e „o instituţie democratică definitorie”
În ianuarie 2012, jandarmii căsăpeau protestatarii. În august 2018, jandarmii au dat cu gaze lacrimogene. ...