SUA, dispusă să militarizeze spațiul cosmic

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal

Statele Unite nu ar spune nu la amplasarea de rachete interceptoare pe orbită, a anunțat chiar șeful agenției americane de apărare balistică, generalul Sameul Greaves. Aceste arme ar urma să distrugă rachete intercontinentale inamice în faza de ascensiune sau de post ascensiune, când se află deja în afara atmosferei terestre și înainte să lanseze focoasele pe care le transportă.

Congresul a cerut armatei să studieze fezabilitatea unor asemenea rachete interceptoare pe orbită și să creeze planuri în detaliu. Președintele Donald Trump a cerut în iunie 2018 ca Pentagonul să creeze Forțele Spațiale ale SUA, care ar urma să fie a șasea ramură a forțelor armate americane. Militarii spațiali ar urma să devină realitate până în 2020. În prezent, comandamentul care se ocupă de cosmos este o parte a Aviației. Doar Rusia a mai avut o forță spațială independentă în perioadele 1992-1997 și 2001-2011.

Oficialii de la Pentagon au spus că, din punct de vedere tehnic, desfășurarea de sisteme antirachetă în spațiu este ceva simplu. De asemenea, primele analize de cost au dat valori mult mai mici decât zecile de miliarde de dolari vehiculate în presă.

Cea mai mare problemă cu un asemenea plan este una politică. Liderii politici americani au evitat să militarizeze spațiul. Singurul proiect asemănător, care prevedea instalarea de rachete pe orbită, a fost creat în timpul lui Ronald Reagan și a purtat numele de Inițiativa de Apărare Strategică sau, așa cum a ajuns să fie cunoscut în presă, Star Wars. Planul a fost abandonat în 1993, deoarece Războiul Rece se încheiase iar pericolul sovietic dispăruse.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
România, exemplu pentru Polonia în achiziția de rachete din SUA
Polonia a decis să cumpere sisteme de rachete tactice HIMARS exact ca România, prin intermediul ...