ANSVSA publică cele 530 de procesele verbale ale reuniunilor din țară privind riscurile pestei porcine - Newstandard

ANSVSA publică cele 530 de procesele verbale ale reuniunilor din țară privind riscurile pestei porcine

Marius Ghilezan ECONOMIC Principal
Transmite:

Mai mulți fermieri au acuzat conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) că nu a făcut nimic pentru combaterea pestei porcine, deşi virusul pestei porcine africane a apărut în România în iulie 2017, în urmă cu un an.

”Crescătorii de porci, operatorii din industria de profil, asociațiile de vânători și pescari,  gestionarii fondurilor de vânătoare și instituțiile cu atribuții în prevenirea și gestionarea Pestei Porcine Africane au fost informați și avertizați în permanență asupra riscurilor și efectelor acestui virus,” precizează astăzi ANSVSA, printr-o informare de presă.

”Urmare a evoluției pestei porcine africane în Ucraina și Republica Moldova și a apropierii focarelor de granița cu România, respectiv sfârșitul anului 2015 și începutul anului 2016, până în prezent, ANSVSA a transmis în teritoriu 67 de note de serviciu și a organizat, în toată țara, 530 de informări și instruiri cu crescătorii de porc din sectorul comercial și necomercial, medicii veterinari de liberă practică, responsabilii fondurilor de vânătoare, ai asociațiilor de vânători și ai direcțiilor silvice, se mai precizează în material, anexându-se un tabel cu reuniunile din întreaga țară.

La aceste informări și instruiri au participat din partea companiilor și asociațiilor de profil, de regulă, medici veterinari cărora le-au fost prezentate riscurile răspândirii pestei porcine africane, măsurile care trebuie respectate și implementate pentru controlul și combaterea virusului. Prin urmare, operatorii din industria de profil și crescătorii de porci au avut la dispoziție, în mod nediscriminatoriu, toate informațiile necesare pentru a fi în măsură să-și ia propriile decizii de management.

Drept dovadă a participării reprezentanților companiilor de profil la aceste instruiri pe site-ul instituției se vor publica procesele verbale ale tuturor întâlnirilor organizate de către ANSVSA, pe fiecare județ, fapt confirmat de semnăturilor reprezentanților legali ai companiilor din domeniu și care au participat la instructaje, mai precizează documentul autorității din subordinea guvernului.

Transmite:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Liderul USR, Dan Barna, susține că membri ai partidului său vor participa la mitingul diasporei doar pentru a strânge semnături pentru Inițiativa cetățenească
Liderul USR, Dan Barna, a declarat, pentru Dc News, că partidul pe care îl conduce ...