PNL susține IMM-urile și capitalul românesc

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE POLITIC Principal

Măsurile PNL pentru IMM-uri s-au dovedit a fi mai mult decât politici economice. Potrivit liberalilor, angajamentul de a sprijini IMM-urile este determinat de recunoașterea  rolului esențial pe care IMM-urile le joacă, în economie și în plan social.

În România activează circa 800 de mii de întreprinderi mici și mijlocii, dintre care peste 550 de mii sunt firme cu capital românesc. Ele produc peste jumătate din valoarea adăugată a țării și oferă cam două treimi din locurile de muncă.

Așadar, sprijinind IMM-urile, PNL a stimulat nu doar creșterea economică, ci și crearea de locuri de muncă și reziliența economică. O astfel de abordare răspunde obiectivului liberal de a avea o economie puternică și societate prosperă.

Liberalii au susținut întreprinderile mici și mijlociii inclusiv în perioade dificile, cum a fost pandemia de Covid-19 sau criza din energie și războiul din Ucraina. Acest ajutor a fost unul ferm și explicit.

”Prin tot ceea ce am întreprins și vom întreprinde în continuare, vom continua să susținem mediul de afaceri și, desigur, vom folosi toate resursele financiare la dispoziție, atât cele de la bugetul de stat, cât și cele care provin din fondurile europene”, menționa prim-ministrul Nicolae Ciucă cu ocazia unui eveniment destinat finanțării IMM-urilor.

PNL a susținut la guvernare mai multe politici pentru sprijinirea IMM-urilor și, implicit, a capitalului românesc. De la stimulente fiscale care încurajează reinvestirea capitalului, până la proceduri de simplificare fiscală.

Principalul vector al politicilor liberale pentru IMM-uri a fost însă accesul la finanțare. Facilitând accesul la creditare prin împrumuturi și granturi garantate de guvern, PNL s-a asigurat că IMM-urile dispun de capitalul necesar pentru a se extinde, inova și de a crea noi locuri de muncă.

Unul dintre instrumentele de sprijin pentru IMM-uri este programul IMM Invest Plus, care de anul acesta se numește IMM Plus. Prin intermediul acestui program, doar în 2024 a fost alocat un buget de 12,5 miliarde lei care urmează să fie suplimentat, la inițiativa ministrului liberal de Finanțe, cu alți 2,5 miliarde de lei.

De acest program vor beneficia 11.500 de firme românești. ”Vrem să fim alături de sectoarele vitale cum sunt agricultura, construcțiile, producția și să ne asigurăm că oferim companiilor românești inovative oportunitatea să-și atingă potențialul”, a declarat ministrul Marcel Boloș la aprobarea bugetului programului pentru anul în curs.

CMF: 21240015

Daniel Tudorache: Clotilde Armand este Regina gunoaielor

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
PNL va câștiga alegerile locale în zona Dobrogei, conform sondajelor de opinie
Partidul Național Liberal este favorit pentru a câștiga alegerile locale în regiunea Dobrogei, având un ...