Nicușor Dan recunoaște că nu le răspunde primarilor de sectoare la telefon
În cei 4 ani de mandat, primarii de sector ai Bucureștiului l-au acuzat pe Nicușor Dan de lipsa de comunicare, chiar și pe subiecte de interes public.
Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Nicușor Dan a recunoscut faptul că nu le răspunde primarilor de sectoare la telefon și nu colaborează, însă nu vede nimic în neregulă în asta, justificând că „nu a căutat un conflict cu ei”.
Printre cei care i-au adus astfel de reproșuri sunt inclusiv foști colegi de partid precum Radu Mihaiu, primarul de la Sectorul 2, sau foști susținători din 2020 precum Ciprian Ciucu, primarul de la Sectorul 6.
Însă cea mai recentă nemulțumire vine de la Robert Negoiță, edilul Sectorului 3, care îl critică dur pe primarul general.
“N-am mai încercat ultimele două-trei luni, dar până până acum două-trei luni am tot încercat cu telefoane și cu mesaje și nu răspunde. Dar, de altfel, problema nu că nu-mi răspunde mie, probabil că nu răspunde la nimeni. Am vorbit cu ceilalți primari de sector, am auzit, n-am participat, n-am văzut personal, dar am auzit că și ceilalți primari de la USR, de la Sectorul 1, Sectorul 2 s-au plâns cu primarul general de față că-i încurcă, că-i blochează în proiecte”, a declarat Robert Negoiță la un post de televiziune.
Primarul sectorului 3 spune că principalul motiv pentru care este nevoie de o comunicare directă între sectoare și Primăria Generală este Planul Urbanistic General (PUG), în lipsa căruia dezvoltarea urbanistică este imposibilă în București.
Acesta susține că actualul PUG este vechi de zeci de ani și era necesară reactualizarea în acești ultimi patru ani, sub mandatul lui Nicușor Dan.
“Școli, grădinițe în zona centrală. Sperăm ca următorul primar să nu ne mai blocheze și acele terenuri care aparțin Primăriei Generale să ni se transfere nouă. Și noi vom edifica rapid pe ele școli, grădinițe, creșe, care sunt absolut necesare pentru zona centrală, pentru că noi, per total, în Sectorul 3 problema este rezolvată, dar punctual, în centru avem probleme. (…) Eu sper din suflet ca, după 9 iunie, să avem alt primar general, dar și chiar cu actualul primar general noi deja am pornit de multă vreme acțiuni în instanță, suntem pe rolul instanțelor de multă vreme, cu multe procese, pentru că în mod ilegal primarul general ne blochează tot ce poate”, a mai precizat Primarul Sectorului 3.
În replică, Nicușor Dan declară că nu poate să răspundă la toate telefoanele pe care le primește, fiind foarte ocupat, iar acum are oameni desemnați să facă asta, precum directorii din primărie.
“La început de mandat era o structură disfuncțională, primăria cu multe probleme și oricine avea orice fel de problemă mă suna pe mine. În momentul ăsta știu că există un director la Transporturi care poate să rezolve lucruri. Există un director financiar care poate să rezolve lucruri”, a spus edilul Capitalei.
Nicușor Dan în contrazice pe Robert Negoiță și lansează acuze la adresa edilului de sector, lăsând de înțeles că existența unui PUG mai vechi sau mai nou nu ar face nicio diferență.
„Chiar dacă avem plan urbanistic general vechi sau nou, nu e o garanție că domnul Negoiță îl va respecta”, a spus primarul general la Antena 3 CNN.