Marș pentru pace la Budapesta / “Vrem să vărsăm sânge maghiar pentru Ucraina?”
În contextul escaladării conflictului ruso-ucrainean, Viktor Orbán a organizat pe străzile Budapestei un imens marș, încheiat pe celebra insulă Margareta, de pe Dunăre.
Situația de pe mapamond este tensionată. Presiunile asupra summit-ului aniversar al NATO de la Washington, din iulie 2024, sunt uriașe. Statele hegemonice vor să schimbe paradigma defensivă a alianței militare.
Ucrainienii sunt pe repede înainte. Pierd Harkov-ul și atunci se lansează fel de fel de petarde de propagandă, cu ajutorul presei occidentale.
Consilierul lui Biden pe securitate Jack Sullivan și secretarul de stat Anthony Blinken – se zice – l-ar fi convins pe Joe Biden că Ucraina are capacitate să lovească ținte din Rusia.
Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, caută soluții militare care să le pună pe masa din Biroul Oval.
Replicile Moscovei sunt pe măsura amenințărilor Occidentului
Într-o fotografie publicată de Serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării la 21 mai 2024, o rachetă rusă Iskander este văzută în timpul exercițiilor de antrenament ale armatei pentru utilizarea armelor nucleare tactice, într-o locație nedezvăluită din Rusia.
Moscova va percepe livrarea avioanelor ca pe un „semnal de acțiune” din partea NATO „în sfera nucleară,” a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu cu agenția de știri de stat RIA Novosti publicat miercuri.
Tot mai multe state europene se alătură inițiativei lui Emmanuel Macron de a trimite instructori militari în Ucraina.
Germania, în premieră, acordă ajutor în echipamente.
Se fac exerciții militare speciale.
Zelenski acuză China că sabotează reuniunea din Elveția, privind negocierile de încetare a focului. În realitate, diplomația chineză a spus că un astfel de summit nu poate fi organizat fără Rusia.
Viktor Orban a organizat la Budapesta un marș pentru pace. Zeci de mii de maghiari s-au desfășurat pe malurile și podurile dintre Buda și Pesta.
„N-au participat niciodată atât de mulți oameni la un miting pentru pace. Suntem cel mai mare corp de pace, cea mai mare forță de menținere a păcii din Europa,” a declarat Orbán.
„Europa trebuie să fie împiedicată să intre în război, spre un nou tronson de drum către iad,” a adăugat el.
“Vrem să vărsăm sânge maghiar pentru Ucraina?” – a întrebat mulțimea, în timpul discursului de pe insula Margareta. Un imens cor a răspuns: “NU!”
„Luptăm pentru pace,” a spus Zoltán, în vârstă de 62 de ani, care a participat la marș. „Trebuie să ajutăm Europa să meargă într-o altă direcție pentru a evita războiul. SUA, Franța, Regatului Unit și Germania doresc clar război, cu ajutorul SUA,” a mai spus acesta reporterilor Reuters.
Amenințările sunt supraexpuneri în pregătirea summit-ului aniversal al NATO de la Washington, din prima săptămână a lunii iulie.
Se fac presiuni uriașe pentru schimbarea paradigmei Alianței defensive. NATO este un mecanism comun de apărare, nu de agresare a inamicului.
Gabriel Marin le propune tinerilor IT-iști un cluster la sat