Europarlamentarul liberal Daniel Buda: Fermierii trebuie înțeleși și întotdeauna ascultați, indiferent de circumstanțe!

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC

Europarlamentarul liberal Daniel Buda susține că protestul fermierilor este justificat. “Ei sunt adevărați zei.

“Ei au întotdeauna dreptate, iar, dacă nu îi credeți, mergeți cu ei în fermă de dimineața până seara și îi veți considera adevărați zei, a reacţionat ieri seară europarlamentarul Daniel Buda, ca replică la protestul de patru zile al fermierilor români.

Daniel Buda a spus: “Dincolo de protestele fermierilor din România, Franța, Germania sau din alte state, absolut justificate, cel puțin din prisma condițiilor de muncă, dificultățile sectorului agricol la nivel european nu pot fi ignorate: inflația, seceta, inundațiile, prețurile la imputuri, lipsa piețelor de desfacere sau pur și simplu, războiul din Ucraina.

Impredictibilitatea în viitorul apropiat, face ca tot mai mulți fermieri să renunțe la această activitate, iar dacă te uiți acum la frigul de afară sau la camera goală a îngrijitorului care a plecat fără să îți spună, deoarece este Crăciunul și poate se întoarce peste două săptămâni, stai să te întrebi dacă colegul tău de bancă din clasa a VIII-a, care lucrează în construcții, nu o duce mai bine. Fără să mai adăugăm prețurile derizorii de doar 2,2/2,5 lei pe litru de lapte, precum și lipsa forței de muncă.

Tocmai de aceea trebuie înțelese și ascultate persoanele care protestează, deoarece vă garantez că nimeni nu a venit “de bine ce îi este“ de la Botoșani, cu tractorul, până în București, din Leipzig până în Berlin sau din Strasbourg până la Paris.

„Nu știi când se “sparge o conductă” cu cereale din Ucraina pe piața românească”

Acești zei din fiecare fermă, cu fețele brăzdate și mâinile crăpate de frigul de afară poate că nu sunt întotdeauna conștienți de faptul că s-au înrolat într-un război cu un final absolut imprevizibil. Dar războiul lor trebuie câștigat, deoarece este victoria care nu ne va lăsa să pierim de foame!

Fondurile europene, deși indiscutabil reprezintă un sprijin semnificativ, prin intermediul lor am avut ocazia să observ astăzi un exemplu concret de succes, totuși, în prezent, nivelul de cofinanțare necesar pentru aceste proiecte a crescut la 35-40%.

Acest aspect poate deveni un factor limitativ pentru orice fermier, chiar dacă aceste fonduri sunt esențiale pentru implementarea proiectelor agricole. Este complicat să îți asumi astfel de cote de finanțare, în condițiile în care nu știi cât o să fie mâine prețul laptelui, kilogramul de carne sau dacă se mai “sparge o conductă” cu cereale din Ucraina pe piața românească și nu ai unde să îți vinzi producția.

În același timp, suntem condamnați să reușim, suntem condamnați să perseverăm și suntem condamnați să ne ducem crucea mai departe pentru a contribui la ceea ce numim securitatea alimentară și la combaterea foametei și implicit a migrației.”

Daniel Buda este europarlamentar PNL. Provine din PDL. Are 53 de ani. El s-a născut în Românaşi, judeţul Sălaj, într-o familie modestă. A studiat Facultatea de Zootehnie din cadrul Universității Agricole din Cluj. Are studii de drept și doctoratul în filosofie.

De ce vor liberalii comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor?

Loading...

One Comment

  1. Toata stima pentru cuvintele d-vs. Materializarea in fapte este esentialu ldupa o discutie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Statistica îl face pe Dominic Fritz mincinos: doar 290.232 turiști străini, nu milionul
La începutul anului trecut, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunța triumfal că anul 2023,  Timișoara – ...